Profesia de consilier juridic a fost reglementată în perioada 1955-2003 de Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea si funcționarea oficiilor juridice, iar din 2003 până în prezent, de Legea nr. 514/2003 – legea privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Modificarea şi completarea Legii nr. 514/2003, în principal prin înființarea organismului profesional al consilierilor juridici unic la nivel național, având atribuţii de reglementare autonomă şi de organizare şi supraveghere a profesiei, ce ar urma, ulterior, să adopte statutul profesiei de consilier juridic raportat la noul cadru legal de exercitare a profesiei de consilier juridic este temeinic fundamentată, având în vedere interesul social, politica legislativă a statului român privind realizarea unui cadru legislativ echilibrat pentru profesiile juridice, corelarea cu ansamblul reglementărilor interne pe de o parte şi armonizarea legislaţiei naționale cu legislația comunitară şi cu reglementările internaţionale aplicabile.
Proiectul de modificare și completare la Legea nr. 514/2003 are în vedere :
– Armonizarea Legii Profesiei de consilier juridic după standarde legislative din cadrul U.E.;
– Exercitarea Profesiei de consilier juridic în cadrul unui corp profesional unic la nivel național;
– Organizarea intrării și definitivării în Profesia de consilier juridic;
– Organizarea stagiaturii în Profesia de consilier juridic;
– Organizarea Profesiei de consilier juridic în cadrul unui corp profesional unic la nivel național cu prerogative de for disciplinar;
Proiectul amintit, este rodul muncii corpului profesional al consilierilor juridici creat, în 2004, sub denumirea ”Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România” (U.C.C.J.R.), modificată în denumirea actuală ”Ordinul Consilierilor Juridici din România” (O.C. J.R.).
În cadrul Congresului Ordinului Consilierilor Juridici din România, din data de 23, 24, 25 octombrie 2015, ținut la București, a fost prezentat și aprobat Proiectul de modificare și completare a Legii nr. 514/2003.
Urmarea a faptului că Președinții celor două Comisii juridice de la Camera Senatului și de la Camera Deputaților și-au însușit conținutul Proiectului, acesta a fost înaintat spre înregistrare la Camera Senatului.
Procedura de înregistrare și dezbatere, este una care vizează parcurgerea tuturor comisiilor de specialitate, a tuturor procedurilor specifice unei inițiative legislative.