Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. „Instituția reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte de procedură în numele şi pe seama unei părți din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct față de parte”[1].
Tot la art. 80 alin. (1) C. proc. civ. sunt enumerate felurile reprezentării, respectiv legală, convențională sau judiciară.
În cele ce urmează intenționăm să lămurim unele probleme ivite în legătură cu reprezentarea convențională a persoanei juridice în procesul civil.
Potrivit art. 84 alin. (1) C. proc. civ., reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată se poate face numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.
Există, însă, o practică în rândul persoanelor juridice constând în formularea de cereri de chemare în judecată prin intermediul unor persoane fizice angajate în funcția de consilier juridic în cadrul societăților reclamante, fără ca acestea să fi dobândit calitatea de consilier juridic potrivit dispozițiilor legii speciale.
În unele cazuri, pentru dovedirea calității lor, semnatarii cererilor de chemare în judecată astfel formulate depun adeverințe eliberate de persoana juridică în serviciul căreia își desfășoară activitatea, prin care se atestă angajarea acestora în cadrul societății reclamante în funcția de consilier juridic.
În alte cazuri, se depune o împuternicire semnată de reprezentantul legal al persoanei juridice, prin care se menționează că persoana fizică semnatară a cererii de chemare în judecată este angajată în funcția de consilier juridic și are mandat pentru îndeplinirea oricărui act necesar în legătură cu litigiul.
Deși persoanele fizice sunt angajate în funcția de consilier juridic în cadrul persoanei juridice având calitatea de reclamant, încheierea unui contract de muncă pentru ocuparea unei atare funcții nu este suficientă pentru ca persoana în cauză să dobândească, potrivit legii, calitatea de consilier juridic.
Dobândirea acestei calități este condiționată de îndeplinirea criteriilor și formalităților prevăzute de legea specială, respectiv de Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic[2]și Statutul din 2004 al profesiei de consilier juridic[3].
Art. 1 din Statutul profesiei de consilier juridic stabilește că „Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional și se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și prevederilor prezentului statut”.
Totodată, art. 15 din același act normativ prevede că „Înscrierea în profesia de consilier juridic se face în mod individual, pe baza unei cereri adresate Colegiului Consilierilor Juridici pe a cărui rază teritorială domiciliază, conform regulamentului și statutului fiecărui colegiu teritorial”.
La dobândirea calității de consilier juridic sunt verificate, în persoana candidatului, criteriile stipulate la art. 8-10 din Legea nr. 514/2003, respectiv art. 14, 18 și 19 din Statutul profesiei de consilier juridic, care stabilesc condiții, cauze de nedemnitate și incompatibilități.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (1)-(3) din Statut, „(1) Cererea de înscriere în profesie (s.n) va fi însoțită de acte care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8, 9 și 10 din Legea nr. 514/2003, respectiv: copii ale actului de identitate, ale actelor de stare civilă, ale certificatului de naștere, copie legalizată a diplomei de studii, cazierul judiciar, certificatul medical, două fotografii color pentru „Legitimația de consilier juridic” și declarație pe propria răspundere că îndeplinește condițiile legale pentru dobândirea și exercitarea profesiei de consilier juridic și că nu este înscris în alt colegiu sau asociație profesională a consilierilor juridici. (2) Colegiul teritorial verifică îndeplinirea condițiilor generale și speciale prevăzute de legea și statutul profesiei și avizează admiterea în colegiul respectiv. (3) După aprobarea cererii, solicitantului i se va elibera decizia de înscriere în profesie (s.n), conform vechimii sale în activități juridice”.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 29 alin. (3) din același act normativ, „Licențiatul unei facultăți de drept care solicită înscrierea în profesia de consilier juridic și are o vechime de minimum 5 ani în alte profesii juridice va fi trecut pe Tablou cu mențiunea „definitiv””.
Dispozițiile legale amintite prevăd, așadar, necesitatea înscrierii în profesia de consilier juridic și realizarea formalităților de opozabilitate în acest sens, absolvirea unei forme de învățământ juridic și angajarea, respectiv numirea în funcția de consilier juridic nefiind suficiente pentru dobândirea calității de consilier juridic și de membru al acestui corp profesional.
Conform art. 6 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, „Consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional și reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă.”.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în motivarea Deciziei nr. 9/04.04.2016 pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că „anumite activități juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acțiuni, de exercitare și motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, dar prestarea unor astfel de activități le este permisă numai în condițiile reglementate prin art. 1-4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare, adică în calitatea lor de funcționari publici sau de angajați, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat”.
Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic instituie, în cadrul art. 1 și art. 2, regula potrivit căreia această profesie poate fi exercitată numai de o persoană fizică, fie pe baza unei numiri în funcție, fie în temeiul încheierii unui contract de muncă, după cum cealaltă parte din raportul de serviciu, respectiv de muncă, este fie o autoritate, instituție publică sau persoană juridică de drept public, fie o persoană juridică de drept privat. În prima ipoteză, consilierul juridic are statut de funcționar public, iar în cea de a doua are calitatea de salariat.
Prestarea unor activități juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, se poate realiza de consilieri juridici, în calitatea lor de funcționari publici sau de angajați cu contract individual de muncă, în cadrul unei instituții, a unei persoane juridice de drept public sau privat, însă exclusiv ulterior dobândirii calității de membru al acestei profesii juridice.
Dat fiind că art. 2 și art. 3 din Legea nr. 514/2003 nu instituie o procedură paralelă pentru dobândirea calității de consilier juridic, ci stabilesc modalități de exercitare a acestei profesii, rezultă că încheierea unui contract de muncă de către o persoană fizică pentru ocuparea unei funcții de consilier juridic în cadrul unei societăți nu reprezintă un mijloc de dobândire a calității de consilier juridic. Persoana astfel angajată are obligația de a face demersurile necesare în vederea înscrierii în profesia de consilier juridic și numai ulterior îndeplinirii acestor formalități va exista un corespondent între funcția ocupată în cadrul societății și calitatea sa.
Legea nr. 514/2003 stabilește, așadar, că actul de reprezentare în fața instanței poate fi exercitat de către consilierul juridic care a dobândit această calitate în condițiile legii, acesta având, totodată, obligația dovedirii calității sale de membru al acestui corp profesional.
În acest sens, conform art. 90 din Statutul profesiei de consilier juridic, „Consilierul juridic este dator să își decline calitatea și să își probeze identitatea cu actul Legitimație de consilier juridic în fața tuturor instanțelor judecătorești de orice grad, instituțiilor și autorităților statului și a altor consilieri juridici și avocați cu care intră în contact cu prilejul îndeplinirii actelor specifice profesiei”.
Totodată, potrivit art. 22 alin. (1) din Statut, „Calitatea de consilier juridic – cu drept de exercitare a profesiei se dovedește cu Legitimația de consilier juridic și insigna profesiei, eliberate de fiecare colegiu consilierului juridic înscris în Tabloul Colegiului”, iar conform art. 26 alin. (2) din același act normativ, ”Consilierul juridic definitiv sau stagiar, în vederea exercitării profesiei, se va înscrie pe Tabloul ținut de colegiul teritorial”.
Aceste dispoziții se coroborează cu art. 3 din Legea nr. 514/2003, potrivit căruia „Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris pe Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumit în continuare Tablou, ținut de către Colegiile Consilierilor Juridici din România”, dar și cu art. 87 din Statutul profesiei de consilier juridic – „După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului statut, consultanța, redactarea, avizarea pentru legalitate și contrasemnarea actelor juridice, asistența și reprezentarea juridică a instituțiilor, autorităților publice, a persoanelor juridice se vor realiza numai de către consilierii juridici înscriși în Tablou.”.
Prevederile citate anterior sunt similare dispozițiilor art. 25 din Statutul profesiei de avocat – „(1) Avocatul admis în profesie va fi înscris în tabloul avocaților la baroul în care își va exercita profesia, cu respectarea prevederilor prezentului statut. (2) Consiliul baroului va dispune înscrierea în tabloul avocaților, la cerere, pe baza deciziei de primire în profesie emise de U.N.B.R.” coroborate cu art. 220 alin. (1) și (2) din același act normativ– „(1) Avocatul înscris în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei are dreptul să exercite activitățile specifice profesiei potrivit Legii, prezentului statut, codului deontologic și regulamentului baroului din care face parte. (2) Persoana primită în profesia de avocat nu poate exercita profesia decât după emiterea deciziei de primire în barou și înscrierea în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei”.
De altfel, asemenea profesiei de avocat, profesia de consilier juridic este o profesie reglementată, figurând în cadrul Legii nr. 200/2004 privind profesiile reglementate și calificările profesionale. Mai mult decât atât, exercitarea și organizarea profesiei de consilier juridic se realizează în condiții similare profesiei de avocat, art. 12, art. 14, art. 21, art. 23 din Legea nr. 514/2003 și art. 46 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic făcând trimitere expresă, în ceea ce privește stagiul, definitivatul, drepturile, obligațiile, organizarea și celelalte elemente care definesc exercițiul profesiei de consilier juridic, la Legea nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat[4].
În acest context, nu există nicio justificare în sensul acordării unui tratament diferențiat celor două profesii juridice sub aspectul dovedirii și recunoașterii calității de membru al corpului profesional și, implicit, a dreptului de a asigura reprezentarea persoanelor juridice în fața instanței de judecată.
În consecință, în ipoteza formulării unei cereri de chemare în judecată prin reprezentant convențional persoană fizică, dacă semnatarul cererii depune exclusiv dovada deținerii funcției de consilier juridic în cadrul societății reclamante, iar nu și a calității de consilier juridic în sensul legilor de organizare a acestei profesii, cererea va fi considerată ca fiind formulată de societate prin intermediul unei persoane fizice neavând calitatea de consilier juridic sau avocat în sensul legilor privind organizarea și exercitarea profesiei, prin urmare, cu nerespectarea art. 84 alin. (1) și art. 85 alin. (3) coroborat cu art. 151 alin. (2) C. proc. civ.
Formularea de către o persoană juridică a unei cereri de chemare în judecată semnate de un salariat angajat în funcția de consilier juridic, dar care nu a dobândit această calitate potrivit legii, ridică problema lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii.
Semnatarul cererii de chemare în judecată care nu a dobândit calitatea de consilier juridic potrivit legii ar putea fi considerat mandatar persoană fizică.
Art. 84 alin. (1) C. proc. civ. reglementează, într-o manieră exclusivă, modalitățile de reprezentare convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor, prin indicarea celor două categorii de reprezentanți nominalizați de text, iar sintagma „în condițiile legii” face trimitere la legile ce reglementează profesiile de consilier juridic și de avocat. Prin urmare, nu este permisă acordarea dreptului de reprezentare convențională unei persoane fizice neavând calitatea de avocat sau de consilier juridic[5].
Astfel, reprezentantul legal al reclamantei nu poate delega dreptul său de reprezentare legală a persoanei juridice în fața instanței de judecată unei alte persoane fizice, decât cu respectarea art. 209 C. civ. și Legii nr. 31/1990, ipoteză în care în extrasul emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului se efectueazămențiunile corespunzătoare.
În schimb, în cazul în care reprezentantul legal al persoanei juridice ar delega dreptul de reprezentare legală a societății unei persoane fizice altfel decât în condițiile art. 209 C. civ. și Legii nr. 31/1990, iar respectiva persoană fizică nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 84 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că aceasta din urmă poate reprezenta persoana juridică în cadrul proceselor civile deoarece, în această manieră, s-ar eluda dispozițiile referitoare la condițiile restrictive de reprezentare convențională a persoanei juridice în fața instanței de judecată.
În consecință, mandatul acordat de reprezentantul legal al persoanei juridice unei persoane fizice neavând calitatea de avocat sau consilier juridic produce, eventual, efecte de drept civil substanțial, în condițiile art. 209 C. civ., însă, în materia dreptului procesual civil, aceste efecte sunt restrânse prin intermediul art. 84 alin. (1) C. proc. civ.
Excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii ar putea fi pusă în discuția părților abia la primul termen de judecată, iar nu în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată.
Cum însă dovada calității de reprezentant depinde de calitatea de reprezentant a semnatarului cererii, considerăm că existența formală a acesteia la dosarul cauzei, în forma împuternicirii sau adeverinței menționate în debutul articolului, nu împiedică instanța să pună în vedere reclamantului obligația de a face dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii, în condițiile legii speciale.
Astfel, art. 85 alin. (3) C. proc. civ. prevede că „Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei”.
Totodată, art. 151 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii”.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 194 lit. b) teza finală C. proc. civ., „dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii”.
Considerăm că, în procedura de regularizare, verificarea calității de reprezentant a semnatarului cererii se poate realiza mijlocit, prin verificarea dovezii calității de reprezentant, iar aceasta întrucât nu poate exista o dovadă valabilă a calității de reprezentant în lipsa unei veritabile astfel de calități.
Prin urmare, deși în procedura de regularizare nu se poate invoca excepția lipsei calității de reprezentant, instanța ar putea anula cererea de chemare în judecată în temeiul art. 200 alin. (4) raportat la art. 194 lit. b) teza finală C. proc. civ., constatând lipsa dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii, dat fiind că dovada calității de reprezentant nu presupune numai existența formală, la dosarul cauzei, a unui înscris, ci a înscrisului prevăzut de lege pentru cazul de reprezentare incident în speță. În această manieră se poate sancționa lipsa puterii de reprezentare a semnatarului cererii, putere fără de care nu se poate discuta despre o dovadă a calității de reprezentant.
Anularea cererii de chemare în judecată va interveni în condițiile art. 200 C. proc. civ., după comunicarea către reclamant a lipsurilor cererii, ocazie cu care i se pune în vedere obligația de a depune împuternicirea consilierului juridic, potrivit legii speciale[6]. În cazul îndeplinirii obligației și, implicit, al înlăturării lipsurilor, etapa scrisă își va relua cursul.
Față de rolul procedurii de regularizare a cererii introductive de instanță, prin intermediul căreia se urmărește „prevenirea comunicării unei cereri informe ori netimbrate către pârât, care s-ar vedea pus în situația de a face cheltuieli care s-ar dovedi ulterior inutile, în condițiile în care în final cererea ar fi anulată”[7], apreciem judicioasă anularea cererii de chemare în judecată, încă din acest stadiu procesual, ori de câte ori se constată lipsa puterii de reprezentare a semnatarului cererii.
Dacă problema reprezentării este sesizată după parcurgerea procedurii de regularizare, aceasta poate fi pusă în discuția părților la primul termen de judecată. Cu această ocazie, constatând lipsa puterii de reprezentare a celui ce a formulat cererea în numele părții, instanța va putea invoca excepția lipsei calității de reprezentant.
Spre deosebire de lipsa dovezii calității de reprezentant, care este o excepție de procedură, absolută, inițial dilatorie, dar care poate avea efect dirimant, lipsa calității de reprezentant este o excepție de fond, absolută și, în principiu, peremptorie[8].
Astfel, excepția lipsei calității de reprezentant nu vizează existența dovezii calității de reprezentant la dosarul cauzei, ci chiar puterea de reprezentare a celui care a formulat cererea în numele părții.
Puterea de reprezentare este o condiție de fond în exercitarea acțiunii civile, constând în aptitudinea celui ce reprezintă partea de a exercita drepturile și obligațiile procesuale ale acesteia.
Spre deosebire de lipsa dovezii calității de reprezentant, care poate fi acoperită prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisului din care rezultă puterea de reprezentare, în majoritatea cazurilor lipsa calității de reprezentant nu poate fi acoperită, motiv pentru care acordarea unui termen în acest scop ar fi inutilă[9]. De aceea, excepția calității de reprezentant are, în principiu, caracter peremptoriu.
Întrucât reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor judecătorești nu se poate realiza prin mandatar persoană fizică, rezultă că, în situația amintită, persoanei fizice mandatate îi lipsește puterea de reprezentare, excepția ce corespunde acestei situații fiind, așadar, cea a lipsei calității de reprezentant. Sancțiunea ce intervine în cazul admiterii acestei excepții este anularea cererii de chemare în judecată.
Mai învederăm și faptul că, deși potrivit art. 82 alin. (2) C. proc. civ., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac[10], excepția lipsei calității de reprezentant va putea fi invocată direct în apel sau în recurs[11], atât de părți, cât și de instanță, din oficiu.
Sintetizând, pentru dobândirea calității de consilier juridic nu este suficientă încheierea unui contract de muncă, iar persoanele angajate în funcții astfel intitulate nu pot reprezenta convențional o persoană juridică, pe de o parte întrucât dobândirea calității de consilier juridic se face în condițiile legii, iar pe de altă parte, deoarece reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate realiza prin mandatar persoană fizică care nu are calitatea de avocat sau de consilier juridic.