Conform Legii nr. 72/2022 sumele ce se pot acorda salariaţilor, ca diurne netaxabile din punct de vedere al impozitului pe venit şi al contribuţiilor de asigurări sociale obligatori, se calculează în funcţie de două plafoane diferite:
– prima suma este de 2,5 ori limita stabilita pentru personalul bugetar,
– cea de-a doua suma este de maxim 3 salarii de bază aferente zilelor de detasare/delegare, cea mai mica sumă dintre cele 2 plafoane şi suma acordata efectiv fiind plafonul neimpozabil.
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detaşare/desfăşurare a activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate.
Sunt anulate diferențele de obligații fiscale principale și/sau accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării în venituri salariale a indemnizațiilor sau oricăror alte sume de aceeași natură, primite de către salariați ai angajatorilor români pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și 3 aprilie 2022. Sunt anulate atât obligațiile neachitate, cât și cele stinse de către contribuabili, care li se restituie acestora, la cerere, în termenul de prescripție.
De asemenea, autoritățile fiscale nu reîncadrează în inspecții viitoare sumele de natura celor indicate mai sus și nu emit o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reclasificare pentru perioadele cuprinse între 1 iulie 2015 și 3 aprilie 2022.