Având în vedere dispoziţiile Legii nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare, ale Statutului de organizare şi exercitare a profesiei de consilier juridic, precum şi ale Regulamentului Colegiului Consilierilor Juridici, vă aducem la cunoștință că urmare a sedinței Consiliului Director din 28.04.2021, s-a stabilit data de 05.11.2022, ora 09,00, pentru susținerea examenului de obținere a titlului de consilier juridic defintiv.
Cererile de înscriere la examen si lucrările de sinteză (de maxim 30 pagini) însoțite de referatul din partea îndrumătorului de stagiu se vor depune la sediul Colegiului, până cel târziu data de 01.11.2022, ora 17,00 cu respectarea Regulamentului de Organizare şi Desfăşurare a Examenului de Primire în Profesie (R.O.D.E.P.).
În vederea pregătirii pentru examen candidații care se înscriu la examen, vor primi de la Colegiul Neamț, volumul „TESTE GRILĂ pentru susţinerea examenelor de primire şi definitivare în profesia de consilier juridic”, Editura Pro Universitaria, 2018. Anexele 1 – 5 sunt parte integranta ale acestei informari.
Locaţia şi sala în care se va susţine examenul se va comunica în timp util fiecărui participant înscris căruia i s-a aprobat cererea.