Stimați colegi, Pe data de 30.11.2019, se va desfașura examenul de definitivare in profesie, pentru consilierii juridici care indeplinesc condițiile in anul 2019. Examenul va consta prin sustinerea a doua
Sistemele de utilităţi publice sunt parte componentă a infrastructurii tehnico – edilitare a unităţilor administrativ – teritoriale, sunt bunuri de interes şi folosinţă publică şi aparţin, prin natura lor sau
Profesia de consilier juridic a fost reglementată în perioada 1955-2003 de Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea si funcționarea oficiilor juridice, iar din 2003 până în prezent, de Legea nr.
Având in vedere că în data de 31.05.2019 a avut loc Adunarea Generală a membrilor Colegiului Consilierilor Juridici Neamț, vă prezentăm structura actualizată a Colegiului Director precum și a membrilor
În temeiul art. 17 din Statut, Consiliul Director al Colegiului Consilierilor Juridici Neamț convoacă Adunarea Generală ordinară a Membrilor pentru data de 31 mai 2019, ora 16.00. Adunarea va avea
La fel ca în cazul altor profesii din mediul juridic, accesul la funcția de consilier juridic este condiționat de parcurgerea unui stagiu de pregătire, în acest caz, de doi ani